Rezervaţia Naturală "Codrii"
Pădurea – tezaur pentru generații
21.03.2026

Cu prilejul Zilei Internaționale a Pădurilor, Rezervația Naturală „Codrii” a găzduit festivitatea de premiere a concursului cu tematică silvică „Pădurea – tezaur pentru generații”, un eveniment dedicat promovării respectului și responsabilității față de pădure – un patrimoniu natural de o valoare inestimabilă, pe care avem datoria să îl protejăm și să îl păstrăm pentru generațiile viitoare.

Concursul a fost organizat în perioada 18 februarie – 16 martie 2026 de către Agenția „Moldsilva”, în parteneriat cu Rezervațiile Naturale „Codrii”, „Pădurea Domnească”, „Plaiul Fagului”, „Prutul de Jos”, Parcul Național „Orhei”, Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului și postul de radio „EcoFM”.

Peste 250 de lucrări – desene, creații literare și eseuri – au fost prezentate în cadrul concursului, fiecare reflectând, prin culoare, imaginație și sensibilitate, legătura profundă dintre tânăra generație și natură. Procesul de evaluare a presupus o analiză atentă și responsabilă, întrucât fiecare participant a adus în fața juriului o viziune originală asupra valorii și frumuseții pădurii.

Lucrările plastice, proza și poeziile expediate au demonstrat că tinerii sunt nu doar talentați, ci și profund receptivi la inițiativele de promovare a valorilor fondului forestier, confirmând că viitorul pădurilor noastre se află în mâini grijulii și conștiente. 

Felicităm toți participanții pentru creativitate, implicare și mesajele puternice transmise prin lucrările lor și le mulțumim profesorilor și părinților pentru susținerea oferită. Împreună cultivăm respectul pentru natură și responsabilitatea față de mediul înconjurător.

Copyright © 2026 Toate Drepturile Rezervate.