Rezervaţia Naturală "Codrii"
Cercetare
23.08.2016

 Cercetări științifice

Odată cu organizarea rezervației au fost puse bazele unor vaste cercetări ştiinţifice, efectuate atât de colaboratorii rezervației cât și specialiştii instituţiilor ştiinţifice ale Academiei de Ştiinţe din Moldova: Grădina Botanică (Institut), Institutul de Zoologie, Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Hidrologie „N. Dimo", Institutul de Geografie, Catedra de Botanică a Universităţii de Stat din Moldova, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Tiraspol. Anual, colaboratorii științifici ai rezervației completează sistematic compartimentele Analelor naturii, în care includ date cu privire la starea solurilor, specificul factorilor climaterici, schimbările din componența florei și faunei, dinamica sezonieră a comunităților vegetale, rezultatele evaluării fructificării și productivității de semințe a plantelor lemnoase. De asemenea, este înregistrată componența specifică a faunei, speciile noi de animale vertebrate și nevertebrate, speciile rare de animale, componența numerică a principalelor grupe faunistice. 

TEMA I. DINAMICA PROCESELOR ŞI FENOMENELOR NATURALE

ÎN FITOCENOZELE REZERVAŢIEI ŞI A ZONEI DE PROTECŢIE Detalii_privind_tema_de_cercetare.pdf

 

În scopul conservării și ameliorării biodiversității și a potențialului productiv, precum și întru realizarea prevederilor Strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova, colaboratorii științifici din cadrul rezervației cercetează biodiversitatea zonei strict protejate.

TEMA II. STUDIUL BIODIVERSITĂȚII ÎN ZONA STRICT PROTEJATĂ A REZERVAȚIEI „CODRII”

Copyright © 2024 Toate Drepturile Rezervate.