28.10.2016
Medalia "Meritul Civic" a fost acordată directorului RN "Codrii", Vitalie Gogu
În cadrul unei ceremonii oficiale, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a acordat unui grup de cetățeni distincţii de stat, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat, pentru muncă prodigioasă în domeniile respective de activitate şi înaltă măiestrie profesională. Printre persoanele decorate sunt și doi angajați ai ramurii silvice.
|
|
|
|
17.09.2016
A doua ediție a Campionatului MEGA Impact
În cadrul Rezervației “Codrii” s-a desfășurat cea dea doua ediție a Campionatului MEGA Impact, care a avut ca scop sensibilizarea populației și informarea ei despre importanța conservării biodiversității din Rezervația "Codrii".
|
15.09.2016
Mesaj de felicitare cu prilejul "Zilei lucrătorului din silvicultură"
În Republica Moldova s-a stabilit o frumoasă tradiție, ca în a treia sâmbătă a lunii septembrie să se sărbătorească ziua profesională în ramura silvică - Ziua silvicultorului, cu acest prilej deosebit, permiteți-mi în numele Rezervației Naturale “Codrii” și al meu personal, să-îmi exprim întreaga apreciere pentru contribuţia pe care o aduceţi în administrarea şi gospodărirea durabilă a fondului forestier.
|
|
|
19.05.2016
Seminar tematic la RN „Codrii”
În cadrul Rezervației Naturale „Codrii" s-a desfășurat seminarul cu tematica „Reconstrucția ecologică a arboretelor necorespunzătoare structural sau funcținal ". Această acțiune are ca scop implementarea Planului tematico-didcatic pentru perfecționarea personalului din cadrul entităților subordonate Agenției „Moldsilva". La seminar au participat
|
|
|
|